Vâltoarea globală
la care suntem cu toții expuși în această perioadă poate exacerba comportamente
care nu servesc deloc stării noastre de bine. Astăzi vă invit să deschidem
discuția despre atitudinea față de conținutul disponibil în mediul online și
modul de utilizare eficientă a Internetului și televizorului în vreme de
izolare.
Nu este un secret
faptul că Internetul reprezintă principala sursă de informare a nativilor
digitali și a multora dintre adulți așa că am pregătit pentru tine o serie de
articole prin care ne propunem să stimulăm gândirea critică în era digitală.
Pe scurt, prin
astfel de materiale și prin intermediul Liniei de informare și consiliere
ctrl_AJUTOR ne dorim să sprijinim dezvoltarea abilităților de a recunoaște
sursele credibile și corecte adaptate fiecărei situații, precum și să încurajăm
cititorii să analizeze cu discernământ sursele de informare, conținutul și
efectul pe care îl are media asupra stării lor.
De asemenea, în
măsura în care vi se pare de interes, puteți să folosiți informațiile pentru a ghida
copiii și tinerii
- -să își însușească un mod reflexiv de a aborda propriul comportament privind sursele de informare
- -să deprindă abilitatea de a identifica semnalele de manipulare din media clasică și online
- -să învețe cum să aplice gândirea critică în legătură cu conținutul online
- -să găsească măsuri pentru a preveni asimilarea și diseminarea informațiilor incorecte, incomplete sau false promovate pe Internet
- -să se susțină unii pe alții pentru a discerne informațiile valoroase care inspiră o atitudine binevoitoare și constructivă față de ei înșiși, față de alți oameni și față de viață, în toate formele ei
De ce este nevoie de educației media? Care
este situația în România?
Conform „Studiului
privind utilizarea Internetului de către copii” (2019), cercetare
sociologică realizată de către Organizația Salvați Copiii la nivel național, pe
un eșantion de peste 1.100 de copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani:
- -Mediul online reprezintă principala sursă de informare a copiilor respondenți, urmată de discuțiile în grupul de egali și cele cu părinții sau profesorii.
- -Aproape jumătate (47,6%) dintre copii afirmă că verifică uneori, rar sau deloc valoarea de adevăr a informațiilor citite online.
- -61% dintre respondenți spun că s-au simțit inconfortabil ca urmare a ceva văzut pe Internet, semnificativ mai multe fete și elevi de liceu.
- -Principalele tipuri de informații despre care copiii spun că i-au făcut să se simtă inconfortabil sunt conținutul violent, cel care incită la violență sau cel sexual explicit. Reclamele online sunt considerate deranjante de jumătate dintre copii.
- -Chiar dacă se declară deranjați de anumite informații întâlnite online, sub 2 din 10 copii au o reacție, fie de a vorbi cu cineva sau a găsi o soluție pentru rezolvarea situației.
Reflecții și informații pentru adulți
Inainte de a intra
propriu-zis în prezentarea perspectivei noastre, doresc să te invit să privești
dintr-o perspectivă obiectivă modul în care sursele media influențează
atitudinea și comportamentul oamenilor, în general, și al tău, în mod special.
Făcut cât mai
onest și tratat ca experiență de învățare, acest proces de auto-reflecție te
poate sprijini să ghidezi copiii pentru a trata cu discernământ sursele media,
cu atât mai mult într-o astfel de perioadă. Merită să menții mereu perspectiva
că aceștia nu au experiența de viață a unui adult și pot cădea cu mai multă
ușurință în capcana dezinformării sau manipulării. În schimb, copiii au acces
mai liber la propria intuiție, sunt curioși și abili în explorarea lumii
online. Experiența ne-a demonstrat că dacă asimilează cât mai din timp
principalele criterii pentru depistarea știrilor false și ale reclamelor
ademenitoare, pot să cerceteze și să descopere valoarea de adevăr a
informațiilor pe care le întâlnesc la TV sau online.
Pentru început, te
invit să reflectezi la propriul comportament în ceea ce privește rolul și
sursele cele mai frecvente de informare.
- -Câte ore pe săptămână privești la televizor și ce fel de conținut vizionezi activ, conștient?
- -Cât de des te expui pasiv la anumite programe TV? Ne referim la acele conținuturi care rulează când nu ești cu atenția focalizată la ele – poate atunci când mănânci, dormi sau faci alte activități.
- -Care sunt cele mai frecvente surse de informare online pentru tine?
- -Ce tip de emoții simți cel mai frecvent atunci când intri în contact cu sursele cele mai frecvente de informare ale tale?
- -Se întâmplă să accesezi linkuri cu informații care la o privire mai atentă sună senzațional, ridicol sau exagerat?
- -Simți uneori impulsul de a distribui urgent sau de a comenta la o informație înainte să cercetezi cu atenție sursa, perspectivele expuse și data lansării?
- -Cât de des te întrebi care ar putea fi intenția sau scopul din spatele unei informații care apare în spațiul public și ce ar putea să dorească de la tine cel care a lansat-o?
Știrile, reclamele
și opiniile celor din „bula” noastră influențează într-o mare măsură atitudinea
față de noi înșine, față de anumite persoane sau grupuri și față de viață, în
ansamblul ei. Termenul informal de “bulă” sau așa numită “cameră de rezonanță”
fac referire la felul în care algoritmii automați ai motoarelor de căutare și
cei ai rețelelor sociale ne influențează în a accesa conținut personalizat în
acord cu istoricul profilului nostru și deci cu interesele și preferințele
noastre. Ca urmare, ajungem să fim expuși mereu la informații, credințe și
opinii care coincid cu ale noastre.
Desigur, această
influență nu are o conotație negativă în sine ci, din contră, poate să ne
inspire să ne dezvoltăm și să hrănim aspecte cât mai frumoase din noi și să nu
pierdem timpul în vastul conținut disponibil online. Pe de altă parte, riscul
este ca văzând mereu puncte de vedere care coincid cu ale noastre să avem
tendința să credem că percepția noastră este general acceptată sau este cea
corectă. Mai mult, ne poate face să desconsiderăm alte perspective sau să nu
sesizăm alternative. De asemenea, avem
tendința de a discredita alte surse de informare, să le desconsiderăm
tocmai pentru că suntem “prinși” în camera de rezonanță.
Din fericire, într-o foarte mare măsură,
alegerea ne aparține chiar și în această vreme în care suntem bombardați cu o
cantitate enormă de conținut online!
Traversăm toți,
împreună, o situație fără precedent în istoria noastră recentă și viitorul pare
incert. Această lipsă de predictibilitate face loc atât unei imense
oportunități de a ne reajusta valorile după care trăim și prioritățile,
obiceiurile și modul în care relaționăm însă, în același timp, creează
contextul ca multe impresii, opinii nefondate și manipulări să ne invadeze
spațiul personal prin intermediul canalelor media.
Pentru a alege ce
conținut accesăm este important să devenim conștienți cum putem să trecem prin
propriul filtru tot ceea ce primim în spațiul nostru fizic, mental, emoțional
sau social și să selectăm conținuturi ce ne vor sprijini în evoluția noastră.
Ai nevoie să discuți cu cineva despre
ceea ce ai descoperit în acest proces de autoreflecție? Suntem aici pentru
tine!
Scrieți-ne pe
Facebook – https://www.facebook.com/SigurPeNet/
– sau pe email la adresa ajutor@oradenet.ro
. Numărul de telefon la care ne găsiți în această perioadă este 0740 992 176
– numărul are tarif normal de apelare în
rețeaua Orange, de luni până vineri în intervalul 9.00-13.00.